" Eu sunt de aici si trebuie sa demonstrez ce se poate face intr-o tara unde se zice ca nu se poate face nimic "

miercuri

o batrana si scrisorile ei

MATUSA DIN SERCAIA
si scrisorile ei batrane... 2010

Asa i-am zis de cand ne stim: "matusa din Sercaia".  A trecut de 80 de ani. Mama Ruta si tata Valeri, bunicii nostri, o iubeau mult. Si pe ea si pe "unchiu din Sercaia". El era cantor la biserica: Niculita Zara. Margota, cum ii spun nepotii, a ramas de ceva ani buni singura, intr-un capat de sat, langa cimitir. O mai calca hotii, o mai bucura unu, altu, cu cate o poveste pe laicioara de la poarta... Si viata trece, de parca n -ar fi fost niciodata. Doina, fata ei, vine zilnic cu bicicleta... are grija de ea ca de ochii din cap. E singura ruda care ne mai scrie scrisori: sa ne certe ca nu ne mai  maritam odata, sa ne ureze de bine de Pasti ori de Sf. Ion... Cu un scris batran si tremurat, ne umple mereu ochii de lacrimi.
Sercaia nu-i asa departe de Mandra. Maxim 7 km pe soseaua nationala DN1, dar deh, asa e lumea azi. Grabita! Din cand in cand, o data pe anotimp, de sarbatori, mai ajungem pe la ea, mai aprindem o lumanare la cimitir, mai povestim (nu prea aude bine, dar le potriveste). Anul asta, la vre-o doua saptamani dupa Pasti, ne- am dus iar. "Am visat ca veniti si am facut oua rosii, dragile matusii". Si masa era plina de scrisori. Ne scria si noua sa ne cheme, trimitea felicitari in Germania, la prietenele ei, despre care nu mai stie sigur de mai traiesc ori ba si inca ceva mustrari, ca auzise ca niste neamuri nu se mai inteleg intre ele: "pacat de Dumnezau..."



Apoi am dat o tura sa ne mai arate o data "neamul vost" in poze, in casa dinainte. 
 Ea cu unchiu cand "s-or luat"! Poza pe care a pus-o si pe crucea de la mormant...
Unchiu si fratii lui (pe ramura asta de arbore genealogic ne inrudim) 
.............................
Apoi o nunta si o inmormantare in familie, acum mai bine de 60 de ani.


///////////////////
In camaruta mica in care doarme, am descoperit  un tablou puzzle, cu cateva poze adunate, dragi ei, din familie. E acolo si o fotografie a tatei, Dumnezeu sa l odihneasca: " Mos-to Lita ii zicea baiatul nostru hal bun. De multe ori il visez cum ma cearta ca de ce nu m-am dus la cimitir sa i spui c-o murit baiatul nostru hal bun, sa-l caute pe acolo, sa aiba grija de el..."
Si-o luat hainele de lucru pe dumneaei si ne -am dus la cimitir sa-i spunem lu "unchiu din Sercaia", sa-l caute pe tata pe acolo si sa aiba grija de el...





2011...
Cel putin de Pasti, de Craciun si o data vara, mergem pe la ea... De fiecare data plecam cu inima stransa ca poate sa fie ultima data


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu